Internet
May 2, 2005
www.romanialibera.com
Cultura
Pierre Radulescu-Banu
Romania
The Boulevard of Broken Dreams
Helnwein - l-am cautat pe web, www.helnwein.com Am incercat sa aflu ceva mai mult despre The Boulevard of Broken Dreams, am dat de un blog bizar, ca toate blogurile, Diary of a bar owner on a Mediterranean island describing the often bizarre encounters with the people who roam the area. Return to the Boulevard, Dogville, si tot asa.
L-am vazut mai intai intr-o camera din Manhattan. Pe vremea aceea nu stiam inca de Hopper. Aveam sa il descopar la Bucuresti, la libraria de la Dalles, un album Hopper - pe coperta, The Nighthawks. M-a impresionat atat de mult incat de fiecare data cand intram in libraria aceea, de obicei sambata si duminica, nu uitam sa iau albumul si sa il frunzaresc. I-am descoperit apoi, tot acolo, pe Frida Kahlo, pe Diego Rivera, pe Georgia O'Keefe. Dar am ramas statornic la albumul Hopper. O fraza de acolo, "Hopper este de fapt un pictor nu prea talentat, dar daca ar fi avut mai mult talent, nu ar mai fi avut geniu". Am inceput sa ii caut tablourile, de fiecare data cand ajungeam prin America. Pictorul singuratatii - oameni singuri, oameni singuri la o masa, oameni singuri intr-o camera, oameni singuri printre obiecte singure si oameni singuri in multime. The Nighthawks, o pereche, fiecare cu gandurile lui, un alt bautor, singur, intr-un bar, din Manhattan, din Greenwich Village - un bar mititel, mai mare firma (Phillies) - barmanul isi vede si el de ale lui - fiecare e singur - ca orice tablou al lui Hopper, exista un mister in fiecare din eroi, un mister aproape insuportabil, de ce este fiecare singur? De ce barbatul si femeia, unul langa altul in fata paharelor, de ce sunt atat de straini unul fata de altul? La ce s-o fi gandind celalalt barbat, singur, uitandu-se la paharul lui? Dar barmanul, oare el ce stie despre fiecare dintre ei? El este oare chiar Hopper, atoatestiutor si discret? Sceptic si intelegator? Umanist sceptic, de o eleganta cehoviana? Si explicatia din album curge, "eroii, dezabuzati, a la James Dean, a la Humphrey Bogart" Tabloul se afla la Chicago, la Art Institute. Copii, raspandite in toata lumea. Ceea ce vazusem eu in apartamentul din Manhattan era un poster inramat. La Washington, la National Gallery, un alt tablou de Hopper, Cape Cod Evening. O pereche asezata in fata usii - el, asezat pe vine, se uita ingandurat la cainele lor, ea, in picioare, rezemata de usa, cu bratele incrucisate, il priveste pe caine, cu un zambet in care e si ironie, si resemnare, si intelegere, si de toate. Ce este intre ei doi, de ce sunt atat de straini unul fata de altul? Cainele, un culi, el e plin de viata, are o privire inteligenta, curioasa, agera, parca ii simti tremurul carnii, dialogul lui cu adierea vantului. Acum cine e Hopper? Zambetul femeii e parca zambetul lui, dintr-un autoportret pe care il stiu tot din albumul de la Bucuresti. Femeia este chiar Hopper, atoatestiutor si discret? Sceptic si intelegator? Umanist sceptic, de o eleganta cehoviana? La New York, la Whitney, o sala Hopper. De ce South Carolina Morning (cu o femeie in pragul usii) si Seven AM (vitrina unei farmacii cu un ceas de perete) sugereaza aceeasi singuratate? Intr-un loc o femeie, in alt loc niste obiecte intr-o vitrina. Soir Bleu (cu un Pierrot intr-un bar - celelalte personaje par parca de Cezanne - cu exceptia chelneritei, care parca ar fi pictata de Guy Pene du Bois) Dar fiecare este singur - iar saltimbancul singur la o masa, cu o tigara, ganditor - parca este sinteza tuturor celorlati. De ce e considerat Soir Bleu o nereusita? Este fantastic. Saltimbancul este Hopper? Ultimul lui tablou, inainte de a muri, doi saltimbanci pe scena, in spatele lor cortina lasata, in fata un public care suntem chiar noi - cei doi sunt el, Hopper, si sotia lui, artista si ea. Mi-am amintit de expozitia de picturi cu saltimbanci de la Ottawa . Si de obsesia lui Almodovar pentru conditia existentiala a actorului - el o duce pana la transexual - ca sa sublinieze tot timpul ca actorul e o masca - el joaca tot timpul, el este tot timpul altul decat el insusi, el este mereu un rol, dar el insusi mai exista? Sau el insusi e un calator prin roluri, traind o mie de vieti? Si chinuindu-se pentru ca nu se mai gaseste pe sine. Sau Hopper este regizorul, atoatestiutor si discret, eleganta lui Cehov, dar si curios sa afle mereu, obsedat ca Almodovar, voyeurist patrunzand adanc cu privirea, dincolo de goliciunea trupului, de ce? Ca sa inteleaga? Ca sa se amuze? Ca sa se joace cu noi, sa ne desfaca si sa ne refaca? Small Town Station, Second Story Sunlight, Railroad Sunset - le stiam din albumul frunzarit de atatea si atatea ori la Bucuresti, in libraria de la Dalles. Si gandul mi se intorcea din nou la Nighthawks, la acei eroi blazati, "a la James Dean, a la Humphrey Bogart" - am inceput sa caut o copie dupa tablou, sa o am in casa. Am comandat o copie la Alexandria, la un magazin de fine art prints - peste o saptamana m-am dus sa o iau - si atunci am avut surpriza. Era si nu era The Nighthawks. Pentru ca era The Boulevard of Broken Dreams - o replica la Nighthawks - in care eroii sunt chiar James Dean si Humphrey Bogart - iar femeia este Marylin Monroe, iar barmanul este Elvis Presley. Exista o carte, Boulevard of Broken Dreams: The Life, Times, and Legend of James Dean. Si exista melodii, si versuri. I walk this empty street On the Boulevard of Broken Dreams Where the city sleeps ... I walk a lonely road. The only one that I have ever known. Don't know where it goes. But it's home to me and I walk alone. I walk this empty street. On the Boulevard of Broken Dreams. Si filme. Si Boulevard of Broken Dreams, si Nighthawks. Si am descoperit in felul asta un pictor german, Gottfried Helnwein - el a pictat replica la tabloul lui Hopper. El i-a adus acolo chiar pe Bogart si pe Dean - Bogart, idolul unei generatii sacrificate, Dean infratit de noi, de cinefili, pe veci, cu Gerard Philipe si cu Czibulsky. Eroi cu un aer dezabuzat, a la Humphrey Bogart, a la James Dean. Helnwein i-a adus acolo pe Bogart si pe Dean, si ca sa nu fie singuri, MM si Elvis sunt acolo si le tin de urat in vesnicie. Si zambesc toti de data asta, zambesc in fata noastra ca niste nerusinati. Helnwein - l-am cautat pe web, www.helnwein.com Am incercat sa aflu ceva mai mult despre The Boulevard of Broken Dreams, am dat de un blog bizar, ca toate blogurile, Diary of a bar owner on a Mediterranean island describing the often bizarre encounters with the people who roam the area. Return to the Boulevard, Dogville, si tot asa. Am incercat sa aflu mai multe despre Helwein, iata ce spune Sean Penn: Do you have any art in your home? - Gottfried Helnwein I own. I have a few pieces of his from his recent L.A. series. We ultimately ended up working together on a video project for Peter Gabriel [“The Barry Williams Show”]. Some things that are familiar lose their gravity after time. When someone like him makes the familiar so continually provocative, you can find a deepening appreciation for something. sau Norman Mailer: Helnwein is one of the few exciting painters we have today Schwarzeneger: Gottfried Helnwein is a genius ma rog, putem sa il credem de data asta. Si iata un gand despre Helnwein care parca ma duce iar la universul extraordinar al lui Hopper: He is perfect to whom the entire world is as a foreign place
(Material propus pentru publicare la data de: 2-04-2005)




back to the top